Masini in rate cu buletinul sau teapa?

Pentru ca dorinta sau nevoia de a-ti cumpara o masina este foarte mare, daca nu ai bani suficienti, vei ajunge sa iti iei un credit “doar cu buletinul”. Asa…ca pe vremuri.
Poate ca vei apela la banca sau la diversi intermediari care sa obtina un imprumut de la diverse institutii financiare, cu niste dobanzi despre care nu prea stii nimic.
Nu stii nimic, dar esti cumva convins ca dobanda trebuie sa fie cam la fel ca la toate bancile, nu?
Doar ca dobanda in cauza nu prea este la fel ca la toate bancile, ca s-ar putea sa fie de chiar pana la 50% – adica sa ia pielea de pe tine!
Si cu toate acestea, sunt din ce in ce mai multi cei care apeleaza la astfel de firme de intermediere pentru a-si cumpara masini in rate cu buletinul.
Ca exemplu, creditele de genul acesta se fac pe perioade de maximum 5 ani, iar sumele primite ajung pana la aproximativ 45.000 lei.
Dobanzile la aceste sume insa pornesc de undeva de la 18% si pot ajunge si pana la 50%, in functie de istoricul bancar al clientului.
Mai departe, dupa ce si-au luat creditul in cauza, cei care au diverse probleme cu restituirea lui sau cu achitarea ratelor vor risca sa ramana fara masina. In prima faza, vor primi instiintari de la firmele de creditare, iar daca nu se rezolva asa, vor risca popriri pe salarii sau chiar titluri executorii.
Concluzia? Este mult mai avantajos sa iti faci credit la banca!
Dar, odata cu aceasta concluzie vine si o problema:
La aceste firme de intermediere care vand masini in rate cu buletinul apeleaza tocmai cei carora nu li se dau credite de catre banci.
In cazul acesta, singurul sfat pe care il putem da este sa iti faci putin temele inainte de a te baga in asa ceva, adica:
#1. Verifica putin vanzatorul, vezi ce masini a mai vandut, daca au fost ok, clienti multumiti, samd.
#2. Verifica masina inainte de a bate palma cu vanzatorul, caci, potrivit unui raport al Comisiei Europene, apoximativ 55% dintre romani au cel putin o problema cu masina second-hand in primul an de la cumparare.
#3. Citeste bine contractul inainte de a-l semna! Asigura-te ca pretul, dobanda si perioada de contractuale sunt ok pentru tine.
In rest, mult noroc!